Înălţarea la cer
Matei 24
32 De la smochin învăţaţi pilda lui:
Când îi frăgezeşte şi înfrunzeşte mlădiţa,
ştiţi că vara este aproape.


Munte, crengi plecate, flori albe de măslin,
Îşi iau rămas bun de la Isus cel divin,
Ucenicii, ca o salbă speriată,
Nu mai vor de Isus să se despartă.

Ca şi un copil răsfăţat şi necăjit,
Îl ţin de mână pe al lor Isus iubit,
Îngerii, oastea sfântă a Celui de Sus,
Cântă osanale în cinstea lui Isus.

Şi Muntele Măslinilor s-a pregătit,
Cu nori strălucitori şi îngeri s-a gătit,
Căci a sosit deja al Timpului Portal,
Trâmbiţa cerească răsună la Hotar.

Mângâie ucenicii Cuvântul divin,
Şi ramura cea înflorită de măslin,
Căci la umbra unui măslin bătrân stăteau,
Şi cuvintele lui Isus le ascultau.

- Spune-ne, cum va fi venirea Ta?
Şi de cine, atunci, Tu Te vei îndura?
Căci din vremuri apuse, stelele clipesc,
După noapte, din nou, zorile se ivesc.

El, cu a Sa privire, i-a îmbrăţişat,
Şi cu a Sa voce blândă, le-a cuvântat;
-Despre Ceasul acela nimeni nu ştie,
Decât Tatăl ceresc şi sfânt din veşnicie!

Când primăvara ca un drumeț soseşte,
Ramura de smochin iute înverzeşte,
Priveşte şi la floarea albă de crin!
Poporul meu, ia pildă și de la smochin!

Iubirea ca o floare se va ofili,
Petalele firave se vor risipi,
Din focul ce ardea cândva pe vatră,
Va rămâne doar o inimă de piatră.

Mă uit la Răsărit, Mă uit şi spre Apus,
Iubirea frăţească demult a apus,
Unde este iubirea, unde mai este?
În ce locuri ascunse mai locuieşte?

Tinerii vor privi perii albi cu dispreţ,
Haina veche, părintească, nu are preţ,
Flori de ascultare, în pustiu, nu mai cresc,
În ceaţă, L-au ascuns şi pe Tatăl ceresc.

Mă voi îndura de cel ce Mi-a dat apă,
Când am fost orfan, Mie Mi-a fost şi mamă,
Când am fost rănit, rănile Mi le-a legat,
Flămând fiind, o coajă de pâine Mi-a dat.

Mă voi îndura atunci, de cel ce a pus,
Ca o coroană pe cap, Numele Isus,
De cel ce a plâns cu Mine lângă cruce,
Ca o pecete, în inimă, Mă duce!

Ca fulgerul ce luminează cerul, sus,
Şi e văzut în Răsărit şi în Apus,
Triumfător, Regele Isus va veni,
Să judece pe toţi cei morţi, şi pe cei vii.

Un nor luminos strălucea aşteptând, sus,
Spre ceruri, cu slavă, S-a înălţat Isus,
Porţile cerului zâmbind se deschideau,
''Aleluia! ''Îngerii din ceruri strigau;

-''Popor iubit, uită-te la cerul senin!
La fel Se va întoarce Isus cel divin!
Pe nor strălucitor, cu oaste cerească,
Cu turma Lui pe vecie să trăiască.

Popor iubit, uită-te dincolo de nori!
Şi vezi ce semne se arată în zori!
Mai ieşi în prag şi uită-te în sus!
Căci revine în curând Regele Isus.

Mireasă iubită a Regelui Isus!
Aţinteşte-ţi privirea, spre cer, sus!
Căci Mirele tău vine cu al Său alai,
Flori de îndoială, pe haine, să nu ai!

Când nori de îndoială plutesc pe cer, sus,
O rază de speranţă va striga ''Isus! ''
Se aude Trâmbiţa şi al Său alai,
Mirele îţi aduce flori albe de mai!