Mi-aș fi dorit o primăvară
Cu soare cald, fără sfârșit,
Cu cărăbuși în fapt de seară,
Zburând pe fânu-abea cosit! . .

Mi-aș fi dorit un colț de pace
Pe care să nu-l schimb nicicând;
Să simt că iau natura-n brațe,
Să simt în ea susurul blând! . .

Mi-aș fi dorit o țară-n care
Doar oameni buni și drepți trăiesc,
S-aud din gura lor cântare
Și vorbe care te zidesc! . .

Mi-aș fi dorit o lume bună,
Cu oameni buni, miloși și calzi,
Cu Dragostea fiind regină
Ce-mparte zâmbete pe-obraji! . .

*
O, sfinte Duh, te simt pe-aproape
Tu vrei să-mi spui din nou ceva:
Da, deslușesc sfintele-ți șoapte:
Că e pe-aproape Țara mea!

Că sfinți vor fi oamenii-n Țară
Și-un colț de pace voi avea
Într-o eternă primăvară
Cu Dragostea tronând în ea!

Că printre toți răscumpărații
Și eu trăiesc prin Harul Său,
Că vom trăi odat' toți frații
Pe un pământ și-ntr-un cer nou!
*
De-aceea îmi ridic privirea
Către Cel care mi-a promis
Că e aproape mântuirea,
Un cer și un nou Paradis!