Stâlpul de sare
Autor: Nelu Tripon  |  Album: Comori pentru cer  |  Tematica: Diverse
Pucioasă şi foc din cer
E pedeapsă zdrobitoare
Dar a hotărât-o El
Pentru faptele murdare

Toţi s-au prăpădit atunci
Exceptând patru fiinţe
Dumnezeu le-a dat porunci
Să privească înainte

Din cei patru însă una
Porunca nu a crezut
Şi de-atunci pe totdeauna
Stâlp de sare s-a făcut

Rămâne de amintire
Cât dăinuie omenirea
Dumnezeu ce dă în ştire
Face şi îndeplinirea

Tot de sare ne vorbeşte
Mântuitorul Isus
Dar nu pedeapsă grăieşte
Căci a fost atunci deajuns

E o nouă însuşire
Pentru cei întorşi la El
Ce s-au lepădat de fire
Şi merg spre măreţul ţel

Lumina lumii ve-ţi fi
Şi a pământului sare
Ve-ţi merge şi ve-ţi luci
Ve-ţi fi binecuvântare.

Să fiţi sare cu gust bun
Să nu-l pierdeţi niciodată
Căci de nu atunci vă spun
Vă leapădă lumea toată

Ve-ţi fi călcaţi în picioare
De oricare trecător
Şi-aruncaţi de fiecare
Oriunde e vrerea lor

Astăzi dar primiţi îndemnul
Fiţi sare, săraţi cu gust
Şi de-i bine aveţi semnul
Ei vor fi pe drumu-ngust

Priviţi numai înainte
Ţine-ţi mâinile pe plug
Rugaţi-vă şi fierbinte
Luaţi a lui Isus jug

Astfel datoria voastră
S-a dus la îndeplinire
Iar atunci nădejdea noastră
E doar cu El în mărire.
Amin
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 2332
  • Export PDF: 6
  • Favorită: 1
Opțiuni