Cât aleargă omu-n lume, de când vine pe pământ,
Multe nopți el stă, de veghe și nu zice un cuvânt,
El trudește fară-astâmpăr,
cu sudori ce vin șuvoi
Prețuiește lucrurile, care-s numai un gunoi,

Strânge paie și zidește, pe pământ alunecos,
I se pare totul negru, apăsat de fumul gros
Și nimic nu-l mulțumește, ceartă caută mereu,
Și se-afundă în păcate, în minciună, tot mai greu

Duce la poveri în viață, cară lucruri de nimic,
La viața din etern, nu gândește, nici un pic
Vrea să strângă împlinire și plăceri și frumuseți,
Pe planeta de țărână unde putrezesc și trec,

Spaimă și nemulțumire, el adună zi de zi,
Se stresează și se zbate, parcă i s-ar cuveni
În necaz, n-are speranță, se pripește în nevoi,
Dar, noi alergăm la Domnul, ce e veșnic între noi,

Cară omul tulburare și mânie, ciudă multă,
Strânge viclenie, ură, de bolnavi el nu se-ndură
Are ochi, dar el nu vede și urechea lui nu prinde
Unda Sfântă ce-i trimisă și o mână ce se-ntinde,

Este mâna din Golgota, ce-a hrănit cu ea mulțimi
Azi mai poate da viață și iertare și cununi,
Până nu se închide ușa, harului cel sfânt prezis,
Vino, omule, la Domnul, vino la Cuvântul scris,

Azi, speranța nu-i pierdută pân' suflarea nu s-a dus,
Glasul Lui, încă s-aude, ce pe cruce El s-a pus
Pân' mai poți să strigi spre Domnul, îndurare ca să-I ceri
Să te scape de păcate, în țărână să nu pieri,

Azi, trezește-te la viață și deschide ușa larg
Să primești Cuvântul vieții, ce te cheamă azi cu drag
Dezlegat să fii de rele și iertat de vina ta
Hai, întoarce-te la Domnul ce-a murit în Golgota.