Floarea de colţ

Pe stânca-aridă a vieții mele
Ai înflorit Isuse, floarea de colț,
Să Te-atingă-n alb-iubire
'N mireasma-Ți sfântă, Savaot...
În vânticel duhovnicesc,
'N miresmi de dor de Tine,
'Și-arată alb splendoarea,
C-ai ridicat-o lângă nori
Lăsând în vale grelele suspine.
E rară floarea și mult este dorită:
De unii, doar s-o aibe în ierbar;
Alţii-i înțeleg alb-puritatea
Cum își înalță lângă cer,
Mireasma la altar.
Din locul ei privește fericită
Chiar dacă uneori e cald sau ger...
Dar, din splendoarea-i ce uimește
Eu înțeleg c-acesta-i rostul sufletului efemer:
Să fie lângă Dumnezeu în nepătare,
Sus pe munte, suflet-giuvaer.

aprilie -2018