Domnul a ales odată
Un om binecuvântat.
Să salveze a lui gloată
De un aprig împărat.

În mersul lor, dar iată
Ajunseră-n pustie.
Și Domnul lasă vorbă
Pentru a Lui oștire.

”Văzuta-ți dar ce am făcut
Acelor oameni din Egipt.
V-am adus aici, la Mine
Am făcut ce-a fost mai bine.
Îmi veți fi o-mpărăție
De preoți, și un neam sfânt
Dacă voi veți asculta
Păzind al Meu legământ.”

Atunci Dumnezeu rosti
Cele zece porunci sfinte.
N-au fost doar pentru popor
Ci și noi să luăm aminte.

În prima poruncă spune
Că e Domnul Dumnezeu
Să n-avem în astă lume
Altul afară de El.

A doua, e-atât de clară.
Să nu-ți faci vreun chip cioplit!
Sau în lume vreo icoană
Nici în cer, nici pe pământ.

Atunci când gura deschizi,
Orice ai vrea să spui
Să nu iei în deșert
Numele Domnului.

Știm că la-nceput,
Domnul sfânt lucrase
Șase zile neîncetat
Dar a șaptea, se-odhnise.

Asta cere de la noi
În cea de-a patra poruncă.
Ziua a șaptea s-o cinstim
Orice am avea de muncă.

Dacă tu vei vrea
Mult ca să trăiești
Nu uita pe a ta mamă,
Și-al tău tată să-l cinstești.

”Să nu ucizi” căci n-ai vreun drept,
Asupra nimănui
Doar Domnul știe ce e bun
În dreptul omului.

Tot El ne mai spune
”Să nu preacurvim”
Legământul dintre soți
Să știm să-l cinstim.

Chiar de îți e greu vreodată,
Chiar sărac de-ai să ajungi,
Tu ”să nu furi” niciodată
Totul vine doar de sus.

Să-ți iubești aproapele
Să-l ajuți oricât se poate!
Strâmb să nu mărturisești
Chiar de-acesta îți e frate!

Sunt oameni ce au mai mult
Decât tu-ai putea avea.
Dar, ai grijă, nu pofti
Ce-aparține altuia!

Așa Domnul a vorbit
Chiar de la-nceput.
Noi trebuie să-mplinim
Al Lui legământ.