Când dimineţi răstoarnă
a nopţilor perdea,
când nopţile se toarnă-n
raze de peruzea,
doar TU veghezi credinţa
celor cu Tine-n gând,
scăldându-ne fiinţa
în rugi şi în Cuvânt.

Când ziua e-n amiază
şi scapără lumini,
când omul se aşează
să odihnească mâini
doar TU veghezi fiinţa
celor ce cred în Tine,
hrănindu-ne credinţa
cu Cer şi cu mai bine.

Iar seara, când nasc umbre
peste pământ şi mări,
când ţes crochiuri sumbre
pe-ntinse depărtări,
doar TU eşti raza vie
în inime şi-n gând,
pentru ca-n crez să fie
putere şi avânt.