Dă-mi, Isuse, apa vieții
Ca să-mi fie ochiul clar,
Să văd raza dimineții
La fântâna din Sihar.

Şi din piatra de pe stâncă
Ce se-aşează sub picior,
Din iubirea Ta adâncă
Fă-mă vatră și izvor.

Dă-mi, Isuse, vorbe bune,
Din Scriptură dă-mi idei
Ca, ferit de goliciune,
Să dau vorbelor temei.

Şi de-o fi ca rătăcirea
Să-mi mai facă ochiul rău,
Să nu fiu spre poticnirea
Unui alt copil de-al Tău.

Dă-mi, Isuse, gând de pace
Pentru cel cu asuprire,
Să fiu vorba care zace
Până-i timpul de vorbire.

Sub a dragostei aripă
Să-mi doresc a-l ocroti
Și să-l iert în orice clipă
Și de șapte ori pe zi.

Să zidesc, prin rugăciune,
O cetate de-apărare –
Camarad, în clipe bune,
Frate bun, la supărare.

Dă-mi, Isuse, sfinți la masă
Și-n corabie părtaș;
Pâine să mă fac și casă
Pentru orb și nevoiaș.

Să fiu sprijin, să fiu scutul
Tuturora de folos,
Iar de nu, să-mi iei avutul
Pentru cel mai credincios.

Mie dă-mi lumina zilei
Şi îndemnul de la Tine;
Începând din taina milei,
Dă-mi ce ştii, ce ştii mai bine!