Te laudă sufletu-mi Doamne,
Căci văd cum lucrezi Tu în noi,
Atunci când durerea e mare,
Reverși mirul sfânt cu-ndurare,
Deși suntem falși, răi şi goi.
Cunoști tot ce inima-ascunde
Şi taine ce duc spre pieire,
Natura Ta sfântă propagă
În oameni, căința! Dezleagă
Blestemul și dai mântuire!
M-am tot întrebat în decenii,
De ce mi-a fost soarta amară,
Mă uit în trecut la bunica,
Acum văd pe sora, mămica,
Trăind cam la fel, sub ocară!
Aceleași destine de parcă
Ar fi întru tot copiate,
Când rău-ncercase să-mi fure
Viața, -am cerut să se-ndure
Cristos și să-mi dea libertate.
Să nu mă îndrept cu orbire,
Spre neant, înspre veșnica moarte,
Să-mi vindece rănile grele,
Iar ochii-ațintiți către stele,
Să vadă cu mult mai departe.
O, mare Ți-e Doamne iubirea,
Căci ierți şi dai pacea de sus,
De nu mă luai Tu de mână
Și nu mă-mbrăcai în lumină,
Nici azi nu ştiam de Isus!
Dar Tată, Te rog, fie-Ți milă,
Privește spre frați, spre părinți,
Copiii ce zac încă-n noapte,
Vorbește-le-n tunet sau șoapte
Şi fă-i şi pe ei, Doamne, sfinți!
Venirea Ta-i tot mai aproape,
Te-ndură de toți, Domnul meu,
Acelor ce sunt sub blesteme,
Îndeamnă-i în duh să Te cheme,
Sfărâmă pe veci lanțul greu!
Să poată s-aducă-nchinare,
Cu dragoste sfântă, Isus!
Să stea sus pe munte-n lumină,
Veghind să se roage-n grădină,
Așa cum Tu, Doamne, ai spus!
O, mare Ți-e Tată, iubirea,
Căci ierți şi dai pacea deplin,
Prin Tine e omul cucernic,
I-ai dat un duh nou și statornic
Şi-un cuget curat,"Da și-Amin!"
01/05/18, Barcelona-Lucica Boltasu