Existența strigă, spune...
Autor: Lidia Cojocaru  |  Album: Mireasma cerului  |  Tematica: Laudă și închinare
Resursa adaugata de LidiaCojocaru09 in 01/05/2018
Cântaţi lui Dumnezeu, împărăţiile pământului, şi lăudaţi pe Domnul! Ps. 68:32.

Existența strigă, spune...

Unic Dumnezeu Preasfânt -
Domn Etern pe galaxii
Cel, ce ții în mâni pământ -
Soare, stele mii de mii...

Cel, ce dai lumină, viață
Și-ntărești cu a Ta prezență,
Prin Tine-i noua dimineață!
Prin Tine este chintesență!

Prin Tine-i ziua ce-o trăim
Și ziua ce sperăm că vine!
Prin Tine-s Doamne, mulțumim
De-un azi frumos și de un mâine...

De tot ce faci, de tot ce dai,
De tot ce ești, de tot ce spui -
Aș vrea Doamne întreg plai,
Să vadă cui dator îi e, cui?

Cine-I Creator a toate?
De la Cine toate vin?
Cum poate omul, o cum poate
Să nu-ți înalțe-n chip senin -

Slavă, glorii și onoare
Când existența strigă, spune:
O lume, lume... De ce oare
Nici vremea zilei ce apune,

Nu îndreaptă spre căință
În Braț plin de îndurare?
Scăldați în Har și prisosință...
Prin Cine-i Bunătatea Mare?

Ai stat s-asculți, s-asculți ce spune
O inimă, ce îți mai bate?
Și ea-i a Cerului minune,
În clipele de El purtate!

Prin Cine zorii cristalini
Seninul cerului arată,
Și ochii mamei dulci, senini,
Și masa doldora bogată?

Nu prin Cel ce te-a creat?
Nu prin Cel ce totul ține?
Recunoaște pe Împărat! ! !
Fugi de chinul cel ce vine! ! !


06 / 02 / 2018.
''Căutaţi pe Domnul câtă vreme se poate găsi; chemaţi-L câtă vreme este aproape.'' Isaia 55:6.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 902
  • Export PDF: 9
Opțiuni