Pe asprul drum al umbletelor sfinte,
În rugă strânși, ca spicele pe-ogor,
Jertfesc spre cer o inimă fierbinte
Genunchii lor, genunchii sfinților.

Și nu le-ar trebui decât o pâine
Și-un vas de apă pus la căpătâi,
Și-n dimineața zilelor de mâine
Să-și amintească mana cea dintâi.

Stropiți cu mir din ultima jertfire,
Se lasă-n grija Blândului Păstor,
Răniți de spini, umili de fericire,
Genunchii lor, genunchii sfinților.

Cu pas trudit și aripile treze,
Îmbărbătați de dorul mântuirii,
Stau singuri-cuc pe vârf de metereze,
Cu ochii plânși de dragul omenirii.

Slăbiți de post, vin iar în rugăciune,
Cu vorbe vii, cu glas mulțumitor,
Înzdrăveniți în sacră-nțelepciune,
În duh de-mbărbătare și-ajutor
Genunchii lor, genunchii sfinților.