Noapte de veghe
Autor: Lucica Boltaşu  |  Album: Divină iubire  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de lboltasu in 04/05/2018
Pătrunde-mi Doamne gândul şi inima din piept,
Cunoaște-mi dorul care mă-ndeamnă să Te-aştept,
În freamătul de frunză, aud parcă șoptit:
"Veghează și te roagă, căci timpul e finit!"

Privesc cu nostalgie toți anii ce s-au dus,
Dar vie mi-e dorința de-a fi lângă Isus.
Căci truda peste trudă, un zid a înălțat,
Dar patima durerii de Tin' m-a apropiat.

În nopțile de veghe, când Te strigam plângând,
Simțeam a Ta putere, în duhul meu plăpând.
Și El, Mângâietorul, în șoapte îngerești,
Mă ridica pe brațe, spre sferele cereşti.

De-acol' din înălțime, înconjurat de slavă,
Vedeam povara lumii, paharul cu otravă,
Satan cerându-şi partea, îi înmulțea puterea,
Iar omul-n lăcomie își înmulțea averea.

Dar vai, ce-nşelăciune, un suflet, (nu doar unul!)
Și-a lepădat credința urmând pe căpcăunul,
Plânge Cristos privindu-l cum pentru câțiva-arginți,
A preferat osânda, nu locul printre sfinți!

O, Dumnezeu din slavă, Părinte-al veşniciei,
Ridică Tu blestemul şi brațul silniciei
Ce-a subjugat planeta de la Adam încoace,
Doar binecuvântarea mai poate-aduce pace!

Împacă Doamne Sfinte, pe omul decăzut,
Prin crez şi pocăință, dă-i Tu un nou statut,
Să-şi lepede natura cea rea şi păcătoasă,
Îmbracă-l Tu cu haina cea nouă şi aleasă!

Când vuietul furtunii vrea liniștea să-ngroape,
Întinde haina lunii peste întins de ape,
Îmbracă în lumină tot ce-i obscur și rece,
Gravează-ne în suflet poruncile, ce-s zece!

În susur de izvoare s-aud coruri de îngeri,
Să uit c-am fost o vreme prin văile de plângeri,
Pe bolta cea senină când curcubeu zăresc,
Să-Ți mulțumesc Isuse, căci sunt un fiu ceresc!

04/05/18, Barcelona- Lucica Boltasu


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1679
  • Export PDF: 137
Opțiuni