Când a fost chinuit şi asuprit, n-a deschis gura deloc,
ca un miel pe care-l duci la măcelărie şi ca o oaie muta
înaintea celor ce o tund: n-a deschis gura. Isaia 53:7.
Ca un Miel...
Ca un Miel veniși în lume,
Ca un Miel - umil, supus.
Ca un Miel veniși în lume,
Ca Miel ai stat pe cruce sus.
Ca Miel Tu fost-ai țintuit,
Nu Te-ai opus la suferință,
Batjocorit, scuipat, hulit,
Prin moarte-ai mers spre biruință!
Și mers-ai până la sfârșit,
Și-ai îndurat osândă, chin,
Ca orișicine mântuit
Să poată fi o, Miel Divin!
Ca orișicine ce-a primit
Iubirea ce-a fost oferită,
Să fie-n Tin' adăpostit -
Soare, Lumină dăruită!
Ca un Miel veniși în lume,
Ca un Miel, Ofrandă Sfântă...
Ca orișicine-n al Tău Nume
Să pășească-n zori ce-ncântă!
Și curând vei reveni,
Dar nu ca Miel - Judecător.
Ferice sunt, ferice-i fi
Prin El, în zbor frumos spre nori!
28 / 03 / 2018.
Domnul a găsit cu cale să-L zdrobească prin suferinţă… Dar, după ce Îşi va da viaţa ca jertfă pentru păcat, va vedea o sămânţă de urmaşi, va trăi multe zile şi lucrarea Domnului va propăşi în mâinile Lui. Isaia 53:10.
Ferice de poporul, care cunoaște sunetul trâmbiței, care umblă în lumina Feței Tale, Doamne! Ps. 89:15.