Cireşul copilăriei
Fiind copil, mult îmi plăcea livada,
În luna mai, cu toţi pomii înfloriţi...
Mă fascinau cireşii cu flori ca zăpada,
De care credeam că poeţii-s îndrăgostiţi...
Am urmărit cât de frumos a crescut
Cireşul meu, acolo-n livadă, demult!
Era tot mai puternic şi mai frumos,
Cu flori dalbe-n mai şi fruct gustos.
Am înţeles că l-ai crescut, Doamne,
Tu Însuţi în decursul multor toamne,
Că i-ai pus rădăcinile-n umedul pământ,
Dar coroana i-ai lăsat-o-n bătaia de vânt.
Un cireş frumos crescut de Tine,
O, Doamne-i tot ce ni se cuvine
Să ne arate cât de bine şi frumos,
Ai creat lumea cu glasul Tău duios!
Cireşul meu ţi-a fost recunoscător,
Căci a privit mereu spre Cer cu dor,
Zâmbind spre soarele-aninat în cer sus,
Coroana verde, cu flori, în rugă şi-a depus.
Cireşul frumos avea-n pământ rădăcină,
Dar toată faţa-n corolă era-nspre lumină
Şi-n ramurile cu frunzele verzi şi stufoase,
Se-auzea ciripitul cu sunete melodioase...
Eu nu ştiu, dacă vreodată, voi vedea
Aşa de frumoasă şi delicată poezia mea,
Ca florile dalbe de cireş zâmbind pe ram,
Acolo, în grădina mea dragă de ardelean!
O, floare dalbă, de cireşi,
De unde vii? De unde ieşi?
M-ai fascinat şi m-ai vrăjit;
Şi-ncerc mereu să te imit!...
În luna mai, cu toţi pomii înfloriţi...
Mă fascinau cireşii cu flori ca zăpada,
De care credeam că poeţii-s îndrăgostiţi...
Am urmărit cât de frumos a crescut
Cireşul meu, acolo-n livadă, demult!
Era tot mai puternic şi mai frumos,
Cu flori dalbe-n mai şi fruct gustos.
Am înţeles că l-ai crescut, Doamne,
Tu Însuţi în decursul multor toamne,
Că i-ai pus rădăcinile-n umedul pământ,
Dar coroana i-ai lăsat-o-n bătaia de vânt.
Un cireş frumos crescut de Tine,
O, Doamne-i tot ce ni se cuvine
Să ne arate cât de bine şi frumos,
Ai creat lumea cu glasul Tău duios!
Cireşul meu ţi-a fost recunoscător,
Căci a privit mereu spre Cer cu dor,
Zâmbind spre soarele-aninat în cer sus,
Coroana verde, cu flori, în rugă şi-a depus.
Cireşul frumos avea-n pământ rădăcină,
Dar toată faţa-n corolă era-nspre lumină
Şi-n ramurile cu frunzele verzi şi stufoase,
Se-auzea ciripitul cu sunete melodioase...
Eu nu ştiu, dacă vreodată, voi vedea
Aşa de frumoasă şi delicată poezia mea,
Ca florile dalbe de cireş zâmbind pe ram,
Acolo, în grădina mea dragă de ardelean!
O, floare dalbă, de cireşi,
De unde vii? De unde ieşi?
M-ai fascinat şi m-ai vrăjit;
Şi-ncerc mereu să te imit!...
Statistici
- Vizualizări: 7911
- Export PDF: 4
- Comentarii: 2
Opțiuni
Draga Cristian, iti trimit aceasta poezie, ca sa ai adreasa, pe internet, unde gasesti poezii din volumul ce as dori sa-l vad tiparit. Daca vrei, poti sa scrii "ceva", ca sa pot pune in cartea visata la lumina tiparului... Cu aceeasi prietenie si fratie, cu bucuria mantuirii in suflet, D.B.
Mi se bucura sufletul citind si recitind poemul„Ciresul copilariei\\\", care are frumusetea florilor dalbe de pe merii infloriti din locurile copilariei si cantecul doinei de pe gura de Rai in care s-a bucurat de darul de viata primit de poet de la Dumnezeu. Versurile suna frumos, iar melodia cantecului sfant al inocentilor ani din Paradisul copilariei iti da sentimentul ca putem retrai clipe de Cer, lasand inima sa bata cu emotia amintirilor, iar sufletul sa ni-l ancoram de credinta ca putem trai frumos si crea ceva ce va ramane ca amintire si dupa ce ne vom lua zborul spre adevaratul Paradis... Din Scoala vietii ar trebui sa invatam sa zburam, iar poezia sa ne fie cantecul sufletului ca semn al prezentei Divinului in noi.
Viata cu zile bune, cu zile rele zboara, raman amintirile, bune sau rele ce imi dau nostalgia trecerii odata cu ele...
Oameni bune, cititi si iubiti poezia, caci ea ne cimenteaza in inimi pacea si armonia!
D.S.