Aş vrea să privesc la Stâncă, eu, nu pot atinge!
Învăluită în Lumină, stă neclintită, şi marea nu o învinge.
Strălucirea ei de slavă, nu poţi să o priveşti
Este atât de pură, ivită din locurile Cereşti!

Cine va putea atinge vârful ei semeţ?
Cine va putea să o vadă și să-i dea un preţ?
Singur nu poţi să ajungi la ea, s-o privesc nu pot vedea
Numai Stânca vieţii, putere, ca să-mi dea!

Sunt un om păcătos, pătat şi plin de tină!
Nu pot atinge Stânca, am mult dispreţ și vină
Stânca, e Hristosul, pentru noi viaţa Și-a dat,
Mă va recunoaşte oare, El, marele împărat?

E Stânca ce nu pot ajunge, departe acolo-n zare
Marea-i învolburată, valurile lovesc malul cu putere mare
Stânca porunceşte mării: „ Taci fără gură'', şi marea tace
Rămâne neclintită-n mare, Stânca peste mare, lasă pace!

Satana mă ţinea legat de lume, în poftele deşarte
Să nu înfrunt marea, legat de fire şi păcate
Stânca mă priveşte duios, vino pe ape, Eu, te aştept să vii
Învinge eul din tine, părăseşte firea, să fii, cu Mine, în veşnicii!

Veniţi la Stâncă, toţi cei trudiţi și împovăraţi de vină
Trecând prin marea agitată, atingând, Stânca, curăţaţi de tină
Te ancorează Domnul, neclintit pe Stânca vieţii
Până la ivirea zorilor, în faptul dimineţii!