Să nu mă laşi vreodată să mă pierd,
Din lumea minunată a Iubirii,
În locu-n care Tu m-ai pus să şed,
Îmbrățișez cu dor toți trandafirii!

Să nu mă laşi vreodată ca să uit,
Cu câte lacrimi mi-ai spălat privirea,
Să pot să văd curat şi să ascult,
Cum plânge codrul, implorând securea!

Să nu mă laşi să stau nepăsător,
Când glasul Tău îmi spune să fac bine,
Căci nu sunt eu aici judecător,
Ci harul Tău, cu dragoste ne ține!

Să nu mă lași vreodată ca să tac,
Când văd o închinare idolatră,
Să-ndrum pe rătăcit şi-n tot ce fac,
Să nu aștept răsplată, niciodată!

Să nu mă lași vreodat' să mă mândresc,
Eu cu nimic nu sunt mai bun ca alții
Şi tot ce am în traiul pământesc,
Prin harul Tău primesc, chiar şi talanții.

Să nu mă laşi vreodată s-ațipesc
Când trebuie să stau în vreo spărtură,
Cuvântul să m-ajuți să-L împlinesc,
Să acționez, nu doar să bat din gură!

Să nu mă lași să uit de rugăciune!
Ea, permanent cu cerul mă unește,
Când mi-este greu, fă Doamne o minune
Şi în răbdare tot mai mult mă crește!

Iar când suspină frunza în cădere,
Destinul ei și-al meu să împletesc,
Şi când sunt jos, să simt a Ta putere,
Când Te înalț, să simt şi eu cum cresc!

12/05/18, Barcelona -Lucica Boltasu