Stând de vorbă cu Dumnezeu
Autor: Stelian Ciobanu  |  Album: Zidire spirituală  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de ciobanusistelian in 13/05/2018
Stând de vorbă cu Dumnezeu, se deschide Cerul sfânt
Nimic nu este mai de preţ, din tot ce este pe pământ,
Decât rugăciunea sfântă, când stai de vorbă cu Isus
Rugăciunea, te ridică, te înalţă tot mai sus.

Stai în rugăciune sfântă, când ies zorii dimineţii
Este faptul împlinirii, necesar din timpul vieţii
Stai, în rugăciune ancorat bine pe Stâncă,
Acum, se deschide Cerul, când credinţa e adâncă.

Timpul de rugăciune, este timpul Lui Isus,
E timpul de părtăşie, cu privirea aţintită-n ceruri sus
Rugăciunea, te smereşte, când vorbeşti cu Dumnezeu,
Este calea către Cer, când îi spui necazul tău,

Când vorbeşti cu Dumnezeu, primeşti din sfânta Lui putere
Îţi alungă întristarea, suferinţa și greaua ta durere
Te eliberezi în duhul tău, devii cât mai smerit
Stai în rugăciune, cere înţelepciune, până-n timpul de sfârşit.

Cere în rugăciune ca Dumnezeu să-ţi dea răbdare
Poate îţi lipseşte această roadă, El îţi dă cu a Sa îndurare
Numai în rugăciune ești mai aproape de Cerul sfânt
Te depărtezi de fire, pluteşti uşor, pe acest pământ,

Prin rugăciune sufletul respiră, aerul sfânt şi curat
Numai în credinţă mare, vorbeşti cu Dumnezeul adevărat!
Rugăciunea este liantul, între tine şi Dumnezeu,
Aşa se zideşte credinţa, împlinind Cuvântul Său.
Prin rugăciune dăm posibilitatea sufletului, să respire, aerul duhovnicesc şi curat. Să nu-l mai sufocăm fără rugăciune,să ne ridicăm mai sus de pământ,aproape de cerul,sfânt.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1185
  • Favorită: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni