Am pierdut încă o parte …
de Mihail Dimitriu
poet și scriitor creștin
N-am găsit vreo vietate
Așa mult să mă iubească
Ca cea ce, din bunătate,
Greu trudit-a să mă nască.
Când plecă bunul meu tată,
Pierdui o parte din mine,
Ce a fost și ea-ngropată
Cu lacrimi și cu suspine.
Acum când s-a stins și mama,
Am pierdut încă o parte …
Și-i mai incompletă gama.
Înc-o notă e departe.
Cin' va mai privi la mine
Cu atâta bunătate,
Încercând să mă aline
Istovit de greutate?
Cui voi spune ce m-apasă?
Ce-am pățit cui îi voi spune?
Căci privirea ei duioasă
Nu va fi să mă îmbune.
De-acum cui mă voi mai plânge?
Cin' va mai plânge cu mine?
Vor lipsi, când mă voi frânge,
Iubitoarele-i suspine.
Cine mă va mai asculta?
Cine-mi va purta de grijă?
Cine se va mai întrista
De-s lovit de vreo schijă?
Cine mă va mai alinta
Tot privind cu drag la mine?
Cin' se va mai îngrijora
Când tușesc și nu mi-e bine?
Cine mă va mai sfătui
Să mai pun ceva pe mine?
Sau cum că ar mai trebui
S-acopăr capul mai bine?
Cine mă va mai mângâia
Cu atâta-nduioșare?
Cin' mă va mai înconjura
Cu iubire-așa de mare?
Cine-mi va mai fi aproape,
Suferind, simțind cu mine?
Cin' va mai avea pe pleoape
Umede priviri blajine?
Nouăzeci și cinci de toamne
Și de ierni pe ea brăzdat-a;
Mi-era milă de ea, Doamne,
Pentru câte ea-ndurat-a!
În ultimii ani de viață,
Neputințe adunate
Înspre capătul de ață,
Produceau anxietate.
Greu se deplasa prin casă
Cu vederea-ntunecată,
Deseori sărea vreo masă,
Când se necăjea deodată.
Când puterea îi scăzuse,
Trebuia ca-mea putere
Care încă nu apuse,
S-o-nconjoare în tăcere.
Cu bun simț și cu onoare,
Cu iubirea sa curată,
Ea-ntâi și-a cerut iertare,
De m-a supărat vreodată.
Poate-n ultimele zile,
Din prea mult bun simț în toate,
Nesimțindu-se utilă,
Refuza orice bucate.
Delicată, ea se stinse,
Să nu fie o povară;
Deși-s candelele-aprinse,
Totul parc-ar sta să moară!
Azi regret c-a mea iubire
Pentru ea a fost prea mică.
O tristețe și-o zdrobire
Azi ființa îmi despică.
Vorbele-mi nepotrivite
Ce puteau să o rănească,
Totdeauna-au fost umbrite
De dragostea-i părintească.
Iartă-mă, o, scumpă mamă,
Pentru orice vorbă care,
Poate n-am băgat de seamă
Că-ți produce supărare!
Iartă-mă, o, scumpă mamă,
Că n-am stat mai mult cu tine,
Să îți spulber orice teamă
Și să-ți curm multe suspine!
Iartă-mă, o, scumpă mamă,
Pentru ce n-am făcut bine!
Acum totul este dramă,
Plânsul mai e pentru mine!
Cât voi mai rămâne-n viață
Sufletul-mi va plânge-ntruna,
Și va fi cuprins de ceață,
Căci mama e NUMAI UNA!
Cât mama a fost cu mine,
Prea puțină alinare
I-am adus, și n-a fost bine!
Iartă-mă o Doamne mare!
Scrisă cu ochii scăldați în lacrimi,
căci pe data de 14 mai 2018,
buna mea măicuță,
Maria-Crisanthema Dimitriu s-a stins.