Să toarne Domnu-n noi trezire
Şi ochii noştri să-i deschidă;
Ca să ieşim din adormire
Din lâncezeală, rătăcire
Şi nepăsarea s-o ucidă.

Vai! O stare de moleşeală
Parcă s-a 'ntins peste pământ!
Se vaită toţi de oboseală,
De-ncetineală, amorţeală...
Mai fac un pas şi-i vezi căzând!

Dar Dumnezeu nu-asta voieşte
În nici un fel nu cred că-I place;
Din dragoste, căci ne iubeşte
Cu braţele-I ne-mprejmuieşte
Dorind cu El să ne împace.

Căci, ce-am face noi fără de El
Fără purtarea Lui de grijă?
Când, ar susura un vânticel
Ne-ar tansforma în vârtejel
Făr' s-avem cu noi o cârjă.

Să bată clopotele-ntruna
Şi trâmbiţa să trâmbiţeze!
De e nevoie, chiar furtuna
Ne-a strânge şi ne-a aduna
Credinţa s-o consolideze!

Mai toarnă Doamne-n noi trezire
Şi scoate-ne din amorţire!
Umple-ne Tu doar cu iubire
Pentru întreaga omenire
Şi pentru-a noastră Mântuire!

A. N 24.5. 2018 Răcăşdia CS.