Motto: ""Sunt felurite daruri, dar este același Duh; Sunt felurite slujbe,
dar este același Domn; Sunt felurite lucrări, dar este același Dumnezeu,
care lucrează totul în toți. Și fiecăruia i se dă arătarea Duhului, spre
folosul altora."" Amin! Romani 12:4-7.
Stăpâne-Doamne, Sfânt și Adevărat,
Mă plec smerit în umilă închinare;
Sunt robul Tău supus căruia i-ai dat
Cu încredere, talantul la plecare.
Doar unul singur - după a mea putere -
Mi l-ai încredințat să-l îngrijesc,
Și după cum Cuvântul Tău îmi cere,
Am căutat mereu să-l înmulțesc.
Am pus talantul în negoț, Stăpâne,
Și voi lucra cu sârg și osteneală;
Că vremea trece, multă nu rămâne
Și pentru el vei cere socoteală.
Nu Ți-am ascuns talantul în pământ,
Or, să-l îngrop din teama de osândă
Ci, în negoț l-am pus cu râvnă și avânt,
Să-l pot înapoia, Stăpâne, cu dobândă.
Odată cu talantul mi-ai dat lumină -
Priceperea să pot să-l înmulțesc,
Cuvintele credinței în versuri să devină
Pietrele cioplite cu care să zidesc.
Nu vreau înșiruirea vorbelor deșarte
Sau să ascund lumina sub obroc,
Ci să mântuiască un suflet de la moarte
Și cât mai mulți să fie smulși din foc.
Ca și Agur, eu n-am a sfinților știință,
Dar Te rog să-mi dai cuvinte potrivite
Să miște pe cei ce stăruie în necredință,
Să despietrească inimile împietrite.
Și ele să aducă alin și mângâiere
Inimii zdrobite și duhului mâhnit;
Să ridice căzutul lipsit de putere,
Să îndrepte pașii celui rătăcit.
Să dea nădejde, să mângâie-un părinte,
Să întoarcă acasă un fiu rătăcitor...
Să lege o rană... Iar lacrima fierbinte
Să fie pentru suflet leac alinător.
Și când îmi vei cere, Stăpâne, socoteală
Despre talantul care l-am primit,
Atunci să-l pot înapoia fără sminteală,
Iar câștigul Tău să fie înmiit.
Amin!