De ce plâng ochii, cerescule Tată,
Când floarea Iubirii e curată?
Prin sângele Mielului desăvârşit,
Isus pe lemnul crucii ne-a mântuit!

De ce norii negrii plutesc lucind,
Când curcubeele sorb din iazul plin,
Şi ca o binecuvântare suie,
Ofrandă de culori într-o minune?

De ce alergăm greşit în viaţă,
Când nepăsarea Evei ne învaţă?
Şi Golgota vorbeşte de o Cale,
Prin Fiul Isus pentru fiecare.

Doar sub aripa Ta ne găsim culcuş,
În strălucirea Apelor de Sus!
Tu eşti Acelaşi ieri, azi şi mâine,
Eşti Calea, Adevărul, Viaţa, Stăpâne!