Din Duhul Tău iubit Isus,
am tot ce port în mine,
tot ce cuvânt frumos am spus
tot ce pe-al Tău altar am pus,
tot ce iubirii i-am adus
- e numai de la Tine,
e numai de la Tine.
Nimic nu s-ar fi-ales în veac
și nici s-ar ști de mine,
nimic n-aș fi știut să fac
nici să vorbesc și nici să tac
și-aș fi murit pe veci sărac
- Isuse, fără Tine
Isuse, fără Tine...
O, voi câți sunteți ispitiți
să mă vorbiți de bine,
nu vă-nșelați, tot ce primiți
e numai de la El, să știți,
pe mine-un rob să mă priviți,
nimic n-am de la mine
nimic n-am de la mine.
Tot ce cuvânt frumos am spus,
tot ce-i curat și bine,
tot ce iubirii i-am adus,
tot ce pe-altarul sfânt am pus
slăvească-L numai pe Isus,
căci totu-i de la Sine
o, numai de la Sine!