Lutul

Un ghemotoc de lut din locul lui desprins
Orbecăind grăbit, pe drum este împins.
Purtat în negru val, nu știe de destin
Nu știe de frumos, de pace sau de chin.

De-ar fi să fie cald sau rece de ar fi
De teamă sau de drag nimic nu ar simți.
De judecată dreaptă, de adevăr sau lege
Nimicul din nimic, e tot ce ar alege.

În drumul neîntrerupt nimic nu-i dă fiori
Până zărește câmpul ce plin este de flori
În care sunt copiii ce zburdă chiuind
Și-n razele de soare obrajii lor roșind.

Se naște-un gând în lut, în amorțeala grea
Culori din câte toate stăteau în fața mea.
Să-întreb pe cei mai mari, să caut în trecut
Să aflu ce a fost, să știu ce am văzut.

Și învățat așa de alte ghemotoace
Rotindu-se firesc privirea își întoarce.
Nu știe că e liber nu doar a se roti
Că este înc-un sens spre care poți privi.

De sus coboară lin suflarea cea de viață
Iar lutul prinde chip zdrobind tării de gheață
Acum e-n simțăminte de pace și de dor
De tot ce e frumos, de om și Creator.

Grigore Hurdubae, 06 iunie 2018