Scutul credinţei
Autor: Lucica Boltaşu  |  Album: Divină iubire  |  Tematica: Laudă și închinare
Resursa adaugata de lboltasu in 07/06/2018
Cercetează-mi pașii, drumul ce îl fac,
Vorbele pripite, sau atunci când tac,
Faptele din umbră, gândul nerostit,
Dragostea ce încă nu am dăruit,
Cercetează-mi fapta, de-i pe placul Tău,
De-Ți aduce cinste sau de face rău,
Vreau să fiu ca Tine, sfânt, supus, smerit,
Curățește-mi viața, Domnul meu iubit!

Schimbă-mi Tu natura veche din Adam
Şi o altoieşte, pune-n ea sfânt ram,
Să rodească pentru cei ce nu Te ştiu,
Ca să afle astfel, că Isus e viu!
În trăirea-mi scurtă pe acest pământ,
Să îmbrac armura Duhului cel Sfânt,
Râvna Evangheliei păcii să încalț,
Răspândind Cuvântul, Doamne, să Te-nalț!

Adevăru-mi fie brâul cel mai fin,
Coiful mântuirii, harul Tău divin,
Logosul, ce-I sabia Duhului cel Sfânt,
Să aducă pacea-ntregului pământ!
Dă-mi scutul credinței să pot ține piept,
Oricărei ispite, căci așa e drept,
Tată, se cuvine să Te onorez,
Este-un singur Domn, un singur botez!

Azi în rugăciune Doamne noi venim,
Frați, surori, cu toții vrem să-Ți mulțumim,
Ne veghezi pe cale, ne dai mângâiere,
Prin al Tău Duh Sfânt, pace și putere!
Nu-mpotriva cărnii este lupta noastră,
Duhul răutății, demonii-s năpastă,
Ține-ne-n picioare, dă-ne biruință,
Umple-ne ființa cu a Ta credință!

Te îndură Sfinte de cei lepădați,
Dă-le liberare, fă-i cu noi iar frați!
Stăruind în rugă, suntem veghetori,
Te-aşteptăm Isuse, ca să vii pe nori,
Să ne duci Acasă, lângă Tatăl Sfânt,
Să uităm de lacrimi, de acest pământ,
De aceea-n toate Doamne eu aș vrea,
Să se facă numai sfântă voia Ta!

07/06/18, Barcelona-Lucica Boltasu


Vie rugă pe care-am citit-o cu bucurie şi nădejde, mulţumiri, sora.
Adăugat în 08/06/2018 de floridinmaracineni
Statistici
  • Vizualizări: 2220
  • Export PDF: 140
  • Comentarii: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni