Ultima rugă
Autor: Valeriu Cercel  |  Album: Lui  |  Tematica: Diverse
ULTIMA RUGĂ

O , Doamne, ce miracole faci astăzi
Şi cum le-aşezi pe toate cum Tu vrei;
Mă plec neputincios în faţa soartei,
Ce-ai aşternut-o-n timp , fără condei,

C-ai vrut să urc şi să cobor prin viaţă,
La timpul Tău , nu când eu am dorit;
M-am zvârcolit ambiţios prin ceaţă,
Să-nfăptuiesc ce Tu n-ai plănuit

Şi mi-ai lăsat ferestre , uşi deschise ,
Mi-ai arătat chiar drumul ce mi-e scris ;
Am rătăcit pustietăţi întinse…
Purtatu-m-au , Morganele din vis

Şi-n mâna mea ai pus talantul Tău ,
Ca să-mplinesc divina-Ţi misiune,
L-am înmulţit şi-apoi , de capul meu,
L-am risipit întru plăceri nebune

Şi mi-ai mai dat Pământu-ntreg , Părinte ,
Să iau ce-i bun , să iau ce e frumos ;
Am gelozit după averi mărunte ,
Ce-au arătat că n-au niciun folos

Şi-apoi , ce ai mai mult mi-ai dat , iubirea ,
Să iert , să-ndur , să cred , să tolerez ,
Trufaş şi egoist cu firea ,
Doar EUL MEU… atât îmbrăţişez;

O , Doamne , ce miracole faci astăzi ,
Ascultă-mi ruga , aşa sunt toţi cei vii ,
În ceasul ultim şi cu ochii umezi ,
Mai dăm , Te rog , o şansă de-a trăi.

Valeriu Cercel
Hamilton-Ontario

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 2260
  • Export PDF: 8
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni