(Galateni 5:22-23)

"Tăiaţi copacul", a spus ferm stăpânul,
"De-atâţia ani nu l-am văzut rodind,
Să fie ars cu trestia şi fânul
Că nu mai am răbdare aşteptând!

Eu l-am sădit la Mine în grădină,
Într-un pământ bun şi l-am altoit,
I-am dat căldură, apă şi lumină,
L-am binecuvântat, dar n-a rodit.

Ba, dimpotrivă, vechea rădăcină
A zămislit rod acru şi amar,
Tăiaţi-l şi să-l scoateţi din grădină,
L-am îngrijit cu drag, dar în zadar".

Ce roade cresc în ramurile tale,
O, frate care ai fost mântuit,
Vrei să lărgeşti a crucii-ngustă cale
Ca să trăieşti ca lumea "fericit"?

Dai dragoste când alţii îţi dau ură?
Ai pacea Lui când eşti de rău vorbit?
Sau te răzbuni cu-aceeaşi rea măsură,
Iar de blândeţe nici n-ai auzit?

Eşti bun cu cei care nu te ascultă?
Eşti răbdător în vreme de nevoi?
Faci bine celor care te insultă
Sau te înfurii gata de război?

Verifică să vezi, ai bucurie?
Ai mâinile curate să slujeşti?
Eşti motivat de-a Lui credincioşie
Ca ne-ncetat în dragoste să creşti?

Sunt întrebări la care vei răspunde
Şi sus în cer, dar şi-aici pe pământ,
Că multă vreme nu te poţi ascunde,
Vei fi chemat în faţa Celui Sfânt.

Rodeşte, dar, cum Duhul te îndeamnă,
Să nu auzi porunca grea: "Tăiaţi-l"!
Stăpânul Sfânt să spună-n timp de toamnă:
,,Rodul e bun, să nu-l tăiaţi, lăsaţi-l!"