Nu-i munte prea mare, nici văi prea adânci,
Să poată să-mi tulbure pasul,
De urc sau cobor, în brațe mă strângi,
Duios Îți aud, Doamne, glasul.

Nu-i drum prea îngust, ca pe urme să-Ți calc,
Lărgimea nu e pentru mine,
De n-ai fi Yehova, doar un catafalc,
Atât după mine-ar rămâne!

Nimic ce-i materie nu va dăinui,
În arșița vremii se pierde,
Dar, Tată din cer, dorul de veşnicii
L-ai pus în acel care crede.

Și cred, mulțumesc pentru dar, El Shaddai,
E unica mea bucurie,
Prin Duhul cel Sfânt Tu speranță îmi dai,
Mărire şi cinste-Ți dau Ție!

Ce trist! Lumii spun de al meu Salvator,
Atâția nu vor să Te știe,
Şi Doamne, mă rog zi de zi, Te implor,
Trimite din cer, o solie!

Acum cât e har, să Te-accepte ca Domn,
Căci după, zadarnic vor plânge,
Trezește pământul acesta din somn,
Şi-l spală în sfântul Tău sânge!

Căci jertfa Iubirii n-a fost în zadar!
La cruce ne-ai dat veșnicia,
O, Doamne, ne iartă, vorbeşte-ne iar,
Să nu-Ți refuzăm dărnicia!

Veni-va momentul când lacăte mari,
Vei pune pe-al cerului poartă,
Şi plânsul şi ruga vor fi în zadar,
Pecetea e pusă pe soartă!

O, vino tu, om, vino, nu amâna,
Acum cât mai este iertare,
Căci ziua de mâine nu este a ta,
La Isus găsești vindecare!

12/06/18, Barcelona- Lucica Boltasu