FERICIREA ȘI DUREREA

Intr-o vreme, nu știu bine dacă asta le-a fost vrerea
Sau a fost din întîmplare...
Se-ntîlniră pe-o cărare Fericirea cu Durerea.
Una. . numai îngîmfare! Alta numai umilită...
Și cînd uneia din ele îi sclipea în gene roua
Cea dintîi rîzînd în hohot
Zise către cea de-a doua:
-Văd că plîngi mereu copilă, la tot pasul scoți suspine
Și simt cea mai mare milă pentru tine!
Însă n-am nici o putere, ne plecăm unui destin
Eu, s-o duc numai în cîntec. . tu s-o duci numa-n suspin!
Eu fiind nespus de dulce, tu fiind amară-fiere! !
În sfârșit, eu-Fericire, tu. . netrebnică Durere.
Că de iei la oameni seama, cum se zbat și cum se luptă
Fiecare sclav pe viață în a simțurilor legi,
Dacă stai să iei aminte... toată goana ne-ntreruptă
A oricărui om pe lume... Una doar ai să-nțelegi:
Că oricîte face omul pentru el sub larga fire,
Nu-s decît o ne-ntreruptă goană după Fericire.
Și că toată omenirea, înțeleaptă sau nătîngă
Vrea la pieptu-i să mă strîngă! ... Ca pe un buchet de crini...
Înțeleg de ce suspini, tu și azi, Durere multă, pururea pe căi de spini! ...
Ascultînd aceste vorbe din nesăbuita gură. .
Și strîngînd la piept Comoara=o Scriptură...
A răspuns atunci Durerea, înțelept și fără ură:
-Tu... ești o stafie albă. . și cînd vor să te dezmierde
Cu nesațiu orice ins...
Vede că nu ești aievea! ! Și te pierde...
În aceeași clipă-n care i se pare că te-a prins!
Fericire... vorbă goală... . sau... păienjeniș subțire!
Spune-mi, care este omul fericit prin Fericire?
Dă-mi o pildă, sau un nume? Cine s-a-nălțat prin tine? ?
Înțelepții spun de veacuri și cu-ntemeiat cuvînt:
Că doar umbra Fericirii, trece rar pe-acest pămînt!
Însă Fericire-aievea, nu ca pe Pămînt-o ceață...
Poate sufletul să guste, numai dincolo de viață!
Iar pe drumul care suie spre Limanul alb și-ntins
Nu e decît vai și plîns! !
Este numai o durere fără margine... și deci
Ca s-ajungi la fericirea, nu de-o clipă, ci de veci...
Prin durere va să treci!
Sau aș spune că doar ochii ce plîng mult aici sub soare
Pot să vadă fericirea într-o viață viitoare.
De aceea Cartea Sfîntă ce la pieptul meu o strîng
Chiar în rîdurile-i cîntă: " FERICITI SUNT CEI CE PLÎNG"! !