Se-ncaieră norii în coarne de jar,
Luptând pân-la moarte mugesc fioros,
Brăzdează, -mpart cerul fără hotar,
Fărâmă condesul de ape de jos.

Frânţi pentru pâine, mireasmă, culoare,
Ei nu ştiu de ură, e lupta un har,
Nu plâng să spună că frângerea doare
Ci s-arunce pe ape darul din dar.

Ştim noi că norul este un altoi
Din spuma de mare, din doruri fierbând,
Se înalţă la cer, se întoarce-napoi
Să curgă în râuri, în susurul blând.

Cerul răpeşte din el o suită,
Alai circumscris, particule fine,
Să-I poarte culoarea în alb tăinuită,
Legământul de pace, minune.

Cu biciul de foc încercările vin,
Perdeaua spre-altar o sfârtecă-n două
E-un har când te-apropii în greul suspin
Şi-ţi dă Dumnezeu o inimă nouă.

Când vine-ncercarea prea fioroasă,
Pe stropi de lacrimi leagă Dumnezeu
Din cerc de foc, cunună de Mireasă,
Curcubeul celor biruind la greu.