Pastel de Iunie
Autor: Flavius Laurian Duverna  |  Album: Pasteluri  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de Duverna in 20/06/2018
Pastel de Iunie

La adierea tandră, a zefirului suflând
Se mişcă-n glie câmpurile de smarald,
Ca valurile mării argintii în timpul cald
În unduirea lentă a lanurilor legănând.

Şi-n dimineţi cu cer senin, strălucitor,
E-atât de fascinantă şi frumoasă glia,
Când te mişcă pân-la lacrimi ciocârlia,
Cu imnul ei ce-l urcă-n sus, răscolitor!

Ţi-e inima trezită la trilurile ei duioase
Ca un omagiu dimineaţa Celui Creator,
Ce-n harul Său cel scump şi îndurător
Belşug revarsă, din câmpiile mănoase.

Pentru mulţimea de comori în dăruire,
Ce an de an tot cresc sub grija-I mare
În haru-I sfânt ne-arată binecuvântare
Manifestându-şi către noi a Sa Iubire.

Flavius Laurian Duverna
20 iunie 2018
Frumos, foarte frumos! Domnul sa va binecuvinteze!
Adăugat în 22/06/2018 de florenta.sarmasan
Cu multe mulţumiri pentru Domnia voastră!
Adăugat în 24/06/2018 de Duverna
Statistici
  • Vizualizări: 930
  • Export PDF: 38
  • Comentarii: 2
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni