Ştii tu ce-nseamnă...?
Autor: Moise Sipa  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Ştii tu ce-nseamnă să ai în cer un Tată,
Care-n orice-mprejurare şi la orice dată
Să Te-asculte când ÎI chemi
Şi să-ţi sară-n ajutor, fără nici o plată ?

Ştii tu ce-nseamnă să fii prieten cu Fiul lui Dumnezeu,
Care S-a jertfit pe cruce, doar de dragul tău,
Ca prin jertfa Lui să fii salvat
De al chinului păcat ?

Înţelegi tu ce-nseamnă să călătoreşti fără frică pe mare,
Chiar şi-atunci când valurile spumegă şi vântul suflă tare,
Ştiind că la cârma vaporului
Veghează ochiul Tatălui ?

Realizezi tu ce-nseamnă să mergi pe drum liniştit,
Ştiind că fiecare pas ce-l faci e ocrotit,
De prezenţa îngerului tău,
Ce ţi-l trimite Dumnezeu ?

Ştii tu ce-nseamnă să ai un Izbăvitor
În ziua necazului tău,
Care să te scape de strâmtorare,
Când suferinţa ta-i prea mare ?

Ai gustat vreodată bucuria mângâierii,
În ziua întristării,
Ce-o dă Tatăl copiilor Lui,
În vremea necazului ?

Îţi dai tu seama ce-nseamnă să poţi zice;
"Pot totul în Cristos care mă întăreşte!"
Şi să nu-ţi fie frică de nimic când treci prin greutăţi,
Ştiind că Domnul te păzeşte?

Ştii tu ce-nseamnă să fii ajutat când eşti lipsit
Şi-ntărit când eşti slăbit,
De bunătatea lui Dumnezeu,
Ce ţi-o dă prin Harul Său ?

Ştii tu ce-nseamnă să capeţi bucuria mântuirii
În ziua izbăvirii,
Când îl primeşti pe Isus în viaţa ta,
Şi-I promiţi că-L vei urma?

Îţi dai seama ce mare lucru poate fi pentru tine,
Să fii salvat prin credinţa în Domnul Isus
De patimile păcatului
Şi izbăvit pe veci, de focul iadului?

Îţi dai tu seama ce mare har este
Să aibă omul speranţa-n viaţa viitoare
Şi să nu-i mai fie teamă că şi el la rându-i moare,
Ştiind că-n ceruri are locul pregătit,
De Salvatorul lumii, Preaiubit?

Dacă nu ştii toate-acestea,
Vino-n grabă la Isus
Şi roagă-L fierbinte, ca robul supus,
Să umple al tău suflet cu harul de sus.

Pe El să-L urmezi şi-n veci să-L preamăreşti,
Iubire şi ascultare doar Lui să-i dăruieşti;
Şi să zici: "O, Doamne sfinte,
Eşti Domnul meu de azi-nainte!"


Este minunat ca avem in cer un Tata atat de iubitor de drept si bun, indurator cu noi. Frate Moise scrie si celelalte poezii pe care le mai ai scrise prin caietele tale. Eu iti doresc mult succes si multe binecuvantari.
Adăugat în 25/08/2013 de florenta.sarmasan
Statistici
  • Vizualizări: 1964
  • Export PDF: 5
  • Favorită: 1
  • Comentarii: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut incomplet
Opțiuni