Melancolie și modernism

Mi-e dor de fânul din ogradă
Mi-e dor de iarna cu zapadă,
Mi-e dor să stau cu-ai mei părinți
Să-i văd vorbind din amintiri.

Mi-e dor de lumea aia simplă,
Când în desagă puneam clisă;
Iar lângă, puneam niște ceapă,
Mergând la sapă ziua toată.

Mi-e dor să fie lumea toată
Un fel de scenă și de joacă,
S-alerg cu lopta prin ogradă,
Să mă joc din nou în stradă.

Dar astăzi alte zile se-arată,
Nimeni în stradă nu se joacă.
Copiii sunt lăsați cam singuri
Părinții, printre străini, au job-uri!

Astăzi, cică lumea-i elevată
Au telefon și internet pe tavă,
Au mașini, vile, merg la mall,
Dar sunt singuri și cu suflet gol!

O nouă generație se-arată
Sunt străini de țară și de tată.
Sunt despărțiți de mamă și de glie,
Se luptă să strângă bani și bogăție.

E-o viață lipsită de familie,
Lipsită de bani și bogăție.
Părinți distruși printre străini,
Bunici triști, cu necazuri și copii.

Astăzi familia cică e modernă,
N-are la bază un tată și o mamă.
Vor ca la bază să fie sodomia,
Vor ca în toate sa triumfe nebunia.

Unde este stropul de-armonie?
Unde-i acea sfântă melancolie?
Unde-s povesti spuse-n surdină,
L-acel opaiț c-o țâră de lumină.

S-au dus, iar azi sunt doar melancolie;
Și-au devenit cu toate doar o povestire.
O, scumpă și dragă coroană de-amintire,
Am să te păstrez în suflet, ca mare fericire.

Simion Ioanăș