De-a pururea te simt pe Tine,
Izvorul veşnicei vieţi,
Te simt în nopţile senine,
în zori de dalbe dimineţi.

Prin codri verzi şi pe câmpie,
în cântul apelor ce curg,
De-ascult, e-o-ntreagă simfonie
Când vine dulcele amurg.

Când noaptea lină se revarsă,
Când stelele răsar pe cer,
Când liniştea încet se lasă,
Când toate zgomotele pier.

Mereu simt mâna-ţi iubitoare,
De binecuvântări cereşti,
Ca raza dulce de la soare,
Ce-o dai din cer de unde eşti.

Căci tu prin grai făcut-ai toate,
şi-ai dat viaţă din nimic,
Tu ai făcut şi zi din noapte,
şi grâului i-ai dat un spic.

şi Tu mereu, mereu de-a pururi,
Te-nalţi mai sus de orice gând,
Mai sus de stele şi de ceruri,
Viaţa tuturor purtând.

De-aceea nu voi fi în stare,
Să cânt iubirea Ta prin grai,
Nici să găsesc în altă parte,
Atâta har cât Tu îmi dai.