Nu te teme!
Autor: Maria Luca  |  Album: Clocot de cuvinte  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de maria23luca in 29/06/2018

Nu-ți fie teamă! Eu sunt cu tine
Prin mări de grijuri și de suspine
Când simți durerea că te apasă
Eu sunt un Tată ce nu te lasă!

Când ai în față un drum mai greu
Eu sunt cu tine copilul meu...
Te port pe brațe... îți dau putere
Și las alin și mângâiere!

Nu-ți fie teamă! Când încercarea
Și norii grei acopăr zarea
Voi fi Lumină în viața ta
Și niciodată nu te-oi lăsa!

Voi fi cu tine și-n fericire
În clipe dulci mustind iubire...
Te voi veghea... te voi privi
Și fără seamăn te voi iubi!

Nu te gândi cum va fi mâine
De va fi apă... de va fi pâine...
Eu sunt acolo și va fi bine
Nu-ți fie teamă! Eu sunt cu tine!

Vulcan-29-06-2018
Mary


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 965
  • Export PDF: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni