Oprește Doamne ploaia... mi-așa de dor de soare
Mă doare cenușiu și lipsa de culoare...
Din nori s-au slobozit izvoarele de apă
Și-i frig afară Doamne și toamna stă să-nceapă...

Mi-e dor de ciripitul voios de păsărele,
De nopțile senine cu miile de stele
Și plânge un boboc ce-ar vrea să înflorească
Și caută către ceruri o rază să zărească...

Oprește Doamne ploaia... e-așa de grea și multă
Doar un cuvânt de-ai spune știu, ploaia Te ascultă
Și vara ar zâmbi și-ar asculta și vântul
La vocea Slavei Tale s-ar zdruncina pământul!

Știu... Ți-am greșit Părinte... Din nou Te-am întristat
Prin vorbă și prin faptă... prin viața de păcat
Dar Te îndură Doamne... ne iartă încă-o dată
Privește către noi cu dragoste de Tată!

Oprește Doamne ploaia... e cerul plin de nori
Și noaptea se așterne și iar mă trec fiori
Îngenunchez la cruce: ”O, Tatăl meu Cel Sfânt
Ne fii Lumină-n noapte și Soare pe pământ!”

Vulcan-29-06-2018
Mary