Aş vrea mai mult de Tine să m-apropii
Însufleţit de-al dragostei fior
Pân` vom ajunge să fim una
Legaţi de acelaşi gând şi dor.

Aş vrea mai mult să stau în rugăciune
Să-Ţi caut faţa, vocea să-Ţi aud,
Să pot discerne susurul subţire,
Să simt prezenţa Ta, să Te ascult.

Aş vrea să îmi sfinţesc mai mult viaţa,
Să-mi curăţesc veşmântul alb de in
Şi sufletul aş vrea să-mi fie
La fel de pur ca floarea cea de crin.

Aş vrea să-nvăţ smerenia deplină,
Să ştiu să mă aplec la cruce jos
Şi orice gând să-l fac cu umilinţă
Rob ascultării de Hristos.

Aş vrea să fiu un far ce luminează
În noaptea de păcat adâncă
Ca cei din jur văzând a mea purtare
S-aleagă Calea cea dreaptă şi sfântă.

Aş vrea cu chibzuinţă să-mi aleg
Cuvintele ce le rostesc cu gura,
Să-mi fie vorba un balsam ales
Şi nu săgeată ce răneşte-ntruna.

Aş vrea să fiu o binecuvântare
Ce-alină rana sufletului frânt,
O călăuză pentru fiecare
Ce caută-nsetat izvorul sfânt.

Aş vrea mereu să am pe buze
Cântări de laudă pentru Domnul meu
Şi inima să-mi fie liniştită
Chiar şi atunci când bate vântul greu.

Aş vrea să am starea de mulţumire
Chiar şi atunci când urcuşul e greu,
Să nu mă las cuprins de amărăciune
Pacea sfântă să umple duhul meu.

Aş vrea să îmi dedic întreaga fiinţă
Ca jertfă vie pe altarul sfânt,
Să ard într-una mistuit de dorul
De-al întâlni pe Mire mai curând.

Aşa, Isuse scump, aş vrea
Să-mi fie umblarea pe pământ
Ca la sfârşitul alergării
Să pot intra în Raiul Sfânt.