Privesc cu duioşie la nou-născutul
Ce pentru prima oară se odihneşte plin de linişte
În braţele tale iubitoare şi sigure, mamă!
O, cu cât dor ai aşteptat această clipă!
Doamne, aş vrea să fiu la fel de pur ca el!

Privesc spre pruncul ce cu atâta încredere
Se alipeşte la pieptul cald de părinte,
Aud bătăile a două inimi deplin unite!
Doamne, aş vrea să-mi plec capul la pieptul Tău de Tată,
Să mă adăpostesc în braţele Tale,
Unde e atâta odihnă!

Privesc la copilaşul ce întinde mâini rugătoare,
Dornic să vadă chipul drag părintesc
Cum surâde plin de iubire arzătoare.
O, Doamne bun, aş vrea să pot întinde mâini curate spre Tine,
Să-mi cuprinzi obrazul cu palmele amândouă
Şi să nu mă mai satur privind la frumuseţea Feţei Tale!

Privesc în ochii senini de copil
Şi-i văd privirea limpede şi clară.
Chiar şi atunci când un mic norişor întunecă fruntea inocentă,
Privirea lui rămâne la fel: atât de pură şi strălucitoare!
Doamne, curăţeşte-mi ochii de mizeria humei,
Să pot îndrepta spre Tine privirea curată şi senină,
La fel de inocentă ca a unui copil
Ce nu cunoaşte întinăciunea lumii!

Privesc la zâmbetul neprefăcut al pruncului,
La durerea ce se revarsă în lacrimi sincere,
Şi-mi doresc, Doamne, să nu ştiu ce-i viclenia,
Să nu cunosc ipocrizia şi minciuna,
Să fiu la fel de sincer şi transparent
Ca şi copilul inocent!
Chiar dacă asta mă face vulnerabil.

Aş vrea să am puritatea nou-născutului,
Să mă încred în Tine, Dumnezeul meu,
La fel ca un copil care se abandonează braţelor puternice ale tatălui.
Aş vrea să port în priviri inocenţa pruncului,
Să-mi fie sufletul senin, să nu ştiu ce-i viclenia.
Doamne, fă-mă ca un copil,
Să-Ţi pot moşteni Împărăţia!