Peste tot în jur unde-ţi întorci privirea
Auzi doar de războaie, cutremure, boli, crime,
O foamete cumplită cuprinde omenirea,
Sute de cataclisme fac vraişte în lume.

Inflaţia tot creşte, sistemul economic
Se duce tot de râpă; pământuri părăsite,
Lăsate-n voia sorţii nu mai rodesc nimic,
Nici clima nu mai este cum a fost întocmită.

Şi oamenii se-ntreabă cuprinşi de disperare:
Ce vom pune pe mese şi ce vom îmbrăca?
Cum să ne creştem pruncii? Nu-s bani în buzunare!
Ce-o să ne facem mâine, când n-avem unde sta?

Cu astfel de probleme cei tineri se întreabă:
Cum vom putea noi oare să ne căsătorim?
Când nu avem o slujbă şi dacă avem se ştie –
Serviciul care-l facem e tot mai prost plătit.

Pe lângă toate acestea într-una ne apasă
Ameninţări făţişe, bârfe şi vorbe grele
Şi chiar cei dragi din casă sunt împotriva noastră,
Ne prigonesc şi parcă nu mai scăpăm de rele.

Şi când acestea toate dau buzna asupra noastră
Ne întrebăm cu spaimă: Ce aduce viitorul?
Simţim cum nori de groază pe suflet ni se lasă
Şi-un duh de frică cruntă inundă tot poporul.

O, tu, popor al slavei răscumpărat de Domnul,
Când vezi aceste lucruri pe rând cum se-mplinesc,
Îndreaptă-ţi sus privirea, la cer e ajutorul,
Pacea şi izbăvirea doar la El le găseşti!

Încrede-te-n Cuvântul cel sfânt şi adevărat
Şi stai bazat puternic pe ale Lui promisiuni,
Căci Domnul niciodată pe-ai Săi nu i-a lăsat,
De El ascultă vântul şi asprele furtuni.

De ce te temi de ceea ce se-ntâmplă?
De ce te uiţi cu îngrijorare-n jur?
Domnul a spus că nicicând nu te lasă,
Pe braţul Său te ia de eşti al Lui.

De cine să mă tem, de ce să tremur oare
Când Domnul e lumina şi mântuirea mea?
Când fac din Cel Prea-Nalt turn veşnic de scăpare
Nu mă-nspăimântă răul, căci El e alăturea.

Chiar de vuieşte marea, pământul de se crapă,
Duşmani de năvălesc, vin lipsuri şi nevoi,
Trecem prin suferinţe, puterea de ne lasă,
Din toate acestea Domnul îi va scăpa pe-ai Săi.

O, turmă mică, sfântă, de ce te temi tu oare
Când Tatăl cu plăcere îţi dă Împărăţia?
Din neam în neam se-ntinde cereasca îndurare
Spre cei ce-aici în lume trăiesc neprihănirea.

Să nu te temi de oameni, teama de ei e o cursă,
Că n-au frică de Domnul, ci teama care o au
E doar o-învăţătură de datină omenească,
De Domnul nu le pasă şi nici ruşine n-au.

Să ne-ncredem în Domnul, căci Duhul ce-i în noi
Nu-i un duh de robie ca să mai avem frică,
E Duhul de-nfiere şi Tatăl e cu noi,
Scăpare ne aduce cu mâna Lui întinsă.

O teamă sfântă în lume mereu să ne-nsoţească,
E teama cea de Domnul, de Numele Lui Sfânt,
Respectul ce ne-ndeamnă s-avem o viaţă aleasă
Păzind legile sfinte şi sfântul Său Cuvânt.

De ne temem de Domnul păzind al Său Cuvânt
Fără frică în ţară vom locui, căci El
Ne-a da odihnă sfântă şi ne va izbăvi,
Va fi sprijinul nostru la bine şi la greu.

Căci El dă hrană celor care se tem de El,
Pe toţi ne înconjoară cu bunătatea Lui,
Dorinţa ne-o împlineşte, suntem primiţi de El,
Cu mână largă dă belşugul cerului.

Teama sfântă de Domnul aduce înţelepciune,
Ea e-nceputul ştiinţei, e bună şi curată,
E un izvor de viaţă, rod de neprihănire,
Ne apropie de ceruri, ne ţine fără pată.

Să ne purtăm cu frică în pribegia noastră
Căci suntem călători aici pe-acest pământ,
Cu frică şi cutremur să ducem pân’ la capăt
A noastră mântuire, păzind Cuvântul Sfânt.

Pentru cei ce se tem de Numele Său Sfânt
Soarele Neprihănirii va răsări cu drag,
Din ceruri izbăvirea va coborî curând
Şi binecuvântarea va trece al lor prag.