Din Viața Mea
Autor: Dacian Fîță  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de Dacian1984 in 03/07/2018
DIN VIAȚA MEA

Stau des și meditez, la viața ce-am avut-o
Nainte să devin copil de Dumnezeu,
De mi-ai fi spus atunci, nicicând n-așfi crezut-o
Că-L voi urma pe Isus și-L voi sluji mereu.

Trăiam o viață bună, credeam că sunt creștin,
Purtam un nume sfânt, de fiu de Dumnezeu,
Dar nu știam că Isus plătise cu suspin,
Și-a dat a Sa viață, murise-n locul meu.

Mergeam rătăcitor, purtat de-al lumii val,
Crezând că orice fac, eu voi ajunge sus,
Strângeam aici comori, dar fără un ideal
Și nu mă interesa, nimic, de-Acel Isus.

Aveam o viață rea, dar eu credeam că-s bine,
Trăiam încrezător în proprile-mi puteri,
Credeam că soarta mea, depinde doar de mine
Și nu mă-ngrijoram, nici nu aveam temeri.

Știam de Dumnezeu mai mult din auzite,
Biserica-o vedeam de Paști si de Crăciun,
N-aveam nicio-nclinare spre lucrurile sfinte,
Dar toate aceste fapte, erau ceva comun.

Într-un moment mai greu, stăteam la o răscruce
Și trebuia s-aleg, pe ce drum să apuc,
Tot ce simțeam atunci, mi-e greu a reproduce,
Dar știu că-eram confuz, gândeam ca un năuc.

Am luat-o pe un drum, gândind c-așa e bine
Crezând că-n viitor, voi fi un om bogat,
Dar Dumnezeu din cer, S-apropiat de mine,
Mi-a spus că mă iubește și totul s-a schimbat.

Sunt 12 ani de-atunci și zi de zi-i cu mine,
Îmi spune ce să fac, mă-nvață să-L slujesc,
În fiecare zi mi-arată ce e bine
Și-n orice greutate, la El alin găsesc.

Sunt cel mai fericit și am tot ce-mi doresc,
Am o familie mare și sunt cel mai bogat,
Soția credincioasă, pe care o iubesc,
Iar copilașii noștri, sunt tot ce am visat.

De vrei și tu ca astăzi, să fii om fericit,
Lipsit de-ngrijorări și-n viață bucuros,
De Domnul Dumnezeu, să fii nedespărțit
Și caută să-L urmezi, trăind mereu frumos.

AMIN


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 735
Opțiuni