Mă iubeşti
Grăi blândul Hrist: "Fiule Eu nu-ţi pot da,
nici o poziţie-n lume-a guverna;
deşi sunt Fiu de Dumnezeu venit de sus,
comori pământeşti, la Mine nu-s;
diplome, onoruri, la alţii strălucesc,
cei ce-mi urmează Mie, durere întâlnesc;
când te-am chemat întâi mi-ai fi zis oare nu,
"Simone", fiul lui Iona, Mă iubeşti acum?"

A două oară-i grăi: "în lux nu v ei umbla,
dacă-Mi urmezi, acestea toate în praf vor cădea;
dacă-l urmezi pe Fiul lui Dumnezeu,
şi vei încerca să urci cu El calvarul greu;
te vor scuipa-n faţă şi te vor batjocori,
în chinul cel mai hain te vor biciui;
oasele-ţi vor frânge ca să te chinuieşti;
"Simone", fiul lui Iona, şi-atuncea mă iubeşti?"

A treia oară grăi: "ţi-am spus sus pe munte,
că cine-Mi urmează are să-ndure multe;
printre lanţuri şi mizerie ai să petreci,
vei fi robul trist al temniţelor reci;
pe când altul petrece uşor în viaţă,
tu-ţi vei privi necontenit moarte-n faţă
în temniţele reci de ai să putrezeşti,
"Simone, fiul lui Iona, şi-atunci Mă mai iubeşti?"

Petru-i răspunde: "Nici moartea n-ar putea,
să mă oprească-n cale de-a nu te mai urma;
rămână pentru alţii putere şi mărire,
poziţie înaltă şi astă strălucire;
mese bogate, pline, pământeşte,
unde făţărnicia, ura se nutreşte;
dragostea mea toată ţie ţi-o păstrez,
ISUSE, Nazarineanule, eu ţie îţi urmez.

Nu m-a vedea Cezarul cerându-i ospitalitate,
la curtea lui Irod, ştiu că n-o să iau parte;
printre orfani săraci, locul meu să fie,
capu-mi voi pleca pe-o piatră în pustie;
şi dacă nici acolo nu mi s-a permite,
prin nopţi stinghere, voi merge înainte,
cu dorul nestins ce arde în mine,
ISUSE, Nazarineanule, eu te urmez pe Tine.

Unii pot pe scara de onor să se ridice,
dar locul meu va fi veşnic lângă cruce;
altă-nalţare să n-am în viaţă,
înghită-mă pe veci neagra temniţă,
pentru credincioşia ce ţi-o păstrez,
ISUSE, Nazarineanule, eu pe Tine te urmez.

Nu-mi pasă, sfâşie-mi biciul capul slab şi gol,
eu şi-atunci voi fi credincios apostol;
scuipemă-n faţă cei josnici şi mişei,
arunce-mi asupra răul ce-ar şti ei;
în agonie şi în chinul cel mai cumplit,
voi binecuvânta clipa în care ai mântuit,
o lume pierdută-n păcat şi pe mine,
ISUSE, Nazarineanule, eu nu mă las de Tine.


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 3267
  • Export PDF: 2
Opțiuni