Tămâia inimii

Prin adâncimi de suflet rătăcit
Se-nalț’ în rotocoale fumurii
Cuvintele acelor ce-au murit
Și amintiri zidite în cei vii.

Sunt gânduri, voci și glasuri încleștate
Ce vor aievea sufletul să-l prindă
Să-l ducă înapoi spre libertate
Lumina timpurie să nu stingă.

Purtate prin furtuni de promisiuni
Îngrămădite toate dintr-o dată
Spre suflet se dezlănțuiesc minciuni
Că-s fericiri de mergi pe calea lată.

Nu poate întunericul să nască
Lumini ce calea vieții să-ți îndrume
Și chipuri dezbrăcate de sub mască
Grădini cu pomi de viață să-și asume.

Și nu-i destul a lumii-nșelăciune
Ce înfășoară inimi și destine
Căci viermi legați de tot în urâciune
În vorbe dulci învârt și rău și bine.

Cuvântul revelat din veșnicie
Tămâia inimii de o atinge
Împrăștie parfum pe calea vie
Prin adevăr în viață vei învinge.

Grigore Hurdubae, 07 iulie 2018