Eu m-am desprins din veşnicii,
Din zările senine,
Când nici un om nu m-a zărit,
Eram în drum spre tine.

şi-acum stau gata iar de drum,
Plec înspre veşnicie,
Răspundem cum ţi-am folosit,
şi ce ţi-am fost eu ţie.

Din-naltul cer când te-am zărit,
Voiam să-ţi dau lumină
Să-ţi făuresc voiam un drum,
şi-o viaţă mai senină.

Am fost al tău şi-am vrut să-ţi dau,
Din traista cu rubine,
Curaj de muncă, ţinte noi,
şi cugete senine.

Eu fericire-n drumul tău,
ţi-am pus cu-ndestulare,
Culesa-i oare rodul ei,
şi-ai înţeles tu oare?

La colţul cel de stradă stă
O biată bătrânică,
A tot râvnit la pâinea ta...
I-ai dat o bucăţică?

şi în bordeiul cel sărac,
alăturea de tine,
Un biet bolnav zăcea în pat,
L-ai vizitat creştine?

Vezi, plec acum; de-acum te las,
Dar vine-o lungă noapte,
şi judecat vei fi apoi
După a tale fapte.

ştiu, nu-ndrăzneşti a mă privi
Cunosc a ta gândire,
Mai e şi mâine, azi îţi spui,
Am timp de pregătire...

Ascultă însă sfatul meu:
Fă azi ce poţi mai bine,
Căci mâine poate nu mai eşti,
şi deci, nu-ţi aparţine.
(Scrisă în 1974)