Când către Domnul inima-mi voi duce
Și mâini curate voi ‘nălța spre El,
Când pașii-mi doar spre El vor ști s-apuce
Și trupu-mi va fi Templu pentru cer,

Mă voi trezi atuncea fără teamă
Și drumu-mi nu-mi va merge spre apus,
De voi fi singur n-am să bag de seamă,
Fiindc-am să-l urc alături de Isus.

Îmi voi uita atuncea suferința
Ca niște ape moarte ce s-au scurs...
Și-mi voi purta, alături cu credința,
Nădejdea și iubirea spre mai sus.

În mine ziua va luci mai tare
Ca soarele năvalnic la amiaz,
Iar noaptea dimprejur, mereu mai mare,
Se va topi-n al zorilor talaz.

Încrederea îmi va umbri cărarea
Pe sub oricare arșiță și foc,
Iar liniștea mă va-nfășa ca marea
Cu valurile-i limpezi la un loc.

Mă voi uita atunci în jur mai bine
Și voi vedea că sunt adăpostit,
Netulburat, mă voi ascunde-n Tine
Și-mi voi găsi odihna, liniștit.

Mă vor cuprinde ca o ploaie deasă
Toți picurii de har îmbietor...
Și-n Brațul Tău, în drumul meu spre casă,
Cândva mă voi trezi nemuritor.

11.7. 2018, A. H.