Pași obosiți

Trudit mi-e sufletul în mine,
Dar nu știu ce-nseamnă "a ceda",
Ținând chiar piept atâtor lupte,
Care se dau în viața mea.

Trudită inima mi-e tare,
De doruri ce-o cuprind arzând,
Înăbușind ce-mi iese-n cale,
La chipuri sfinte, cugetând.

Trudiți sunt ochii de tristeţe,
Văzând mereu lucruri ce dor,
Speranțe, visuri sfărâmate,
Și deznădejdi ce dau ocol.

Trudit și trupul mi-e adesea,
Și ostenit de vânturi reci,
Ce suflă rece, cu putere,
Pe drumul vieții înspre veci.

Trudită mintea-ngândurată,
De griji, idei ce năvălesc,
Realitatea fiind departe,
De ceea ce-n minte trăiesc.

Trudiți mi-s pașii pe poteca,
Ce-o urc mereu prin arșiți, ploi,
Dar port în inimă speranța,
Că o s-ajung dincol' de nori.

Acolo-n Cerul meu, la Domnul,
Să-i cad la pieptu-İ, ostenit,
Să-i las povara ce-am purtat-o,
Aicea jos, pe-acest pământ.   

Iar El blajin cu ochi de soare,
Să-mi spună: " totul s-a sfârșit!",
La pieptul Meu găsești răcoarea,
Ce-n toată lumea n-ai găsit!

Amin
Aurelia Coman