Dintr-o inimă-nnoită
Dată Domnului întreagă
Curăţită şi sfinţită
Curge numai apă clară.

Curg izvoare cristaline
Ape limpezi şi curate
Ape vii de viaţă pline,
Care-aduc doar sănătate.

Dar când inima e plină
De minciună şi de ură
De venin ca de rugină,
Apele au multă zgură.

Dintr-o astfel de fântână
Infectată, necurată,
Nu poţi scoate apă bună,
Trebuieşte curăţată.

Se aude o zicală:
Cum că unii, au o gură
Uite-aşa, fără fereală,
Fără frâu, mai mult cu zgură,

Însă inima e plină
De iubire, fapte bune,
Nu e-n ea chiar nici-o vină.
E minciună ce se spune.

De vorbirea e murdară
Inima nu e curată.
Este o dovadă clară
Că e ne-regenerată.

Noi nu ştim cum e fântâna
Dar vedem ce apă scoate:
Când o bei te răcoreşte?
Te-ntăreşte? Spune frate!

Inima n-o vezi, dar iată
După apă îţi dai seama
Dacă-i limpede curată,
Sau s-o bei te umple teama?

Din a inimii fântână
Să adăpi pe alţii iară
Las să curgă apă bună,
Apa vieţii, apă clară.