David, nu Goliat!
Autor: Horja Robert  |  Album: Sabia tăcerii  |  Tematica: Trezire si veghere
Resursa adaugata de horjarobert in 17/07/2018
Uns împărat de Samuel,
Devine-al Domnului fidel,
Un responsabil, păr bălai,
Un impozant cu har în grai.

O mângâiere pentru Saul,
Aduce prin cântare raiul,
Pornește la război viteaz,
El, David, junele cel breaz.

Un filistean, măreț, grandios,
Se-arată cel mai ofticos,
Hulește-a Domnului oștire,
El, Goliat, o nenorocire.

Priviți exemplul următor:
O arătare și-un fecior,
Un Goliat prăfuit de faimă,
Un David pocăit de seamă.

E lupta dintre rău și bine,
Câștigă adevăru-n sine,
Păcatul totdeauna crapă,
Chiar dacă astăzi te înțeapă.

Cu praștia, arma mântuirii,
Loviți vrăjmașul necioplirii,
Învingeți răul cu o piatră,
Ieșiți din sfera idolatră!

David, cu zecile de mii,
Saul, cu lacrimile mii,
E bine înțeleasă treaba,
Bun e cuvântul, nu silaba.

Gândi-veți bine ce doriți,
De faimă o să fiți smeriți,
Rămâneți sfinți, deci, înainte,
Apoi, primi-veți zăcăminte.

Urmați pe David în curaj,
El a învins printr-un mesaj:
Cu Dumnezeu nedespărțit
Vei fi mereu îndreptățit!

E finele grandios, s-alegi
O viață fără s-o renegi:
Să fii ca David, victorios,
Ori Goliat, mare calomnios.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1377
  • Export PDF: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni