Ce lași în urma ta când pleci, și mersul tău se încheie?
Rămâne nard de trandafiri, sau numai fum de stele?
Ce zid rămâne-n urma ta, un zid din pietre scumpe?
Sau numai lemn bătut cu fân, ce-i dus de ape multe?

Ce lași la cei din jurul tău, cuvinte ce ridică?
Sau numai vorbă de la om, ce îi zdrobesc și pică,
Se văd în urma ta comori, ce nu le fură hoțul?
Sau numai paiele de foc și crezi ce zice sorțul?

Ce lași când pleci pe plai de nori, un braț de sfaturi multe,
Ca să ajute mari mulțimi, să urce sus pe munte?
Sau ai lovit cu vorba ta și-ai descurajat mulțimea,
Ce mulți au mers în jos spre rău amestecați cu lumea?

Ce leac rămâne în urma ta, ce vindecă și spală?
Sau numai spini și bolovani, ce curge din otravă,
Adus-ai numai vers de cânt, la cei ce lucră câmpul,
Sau ai tăiat cu vorba ta, lovind pe om ca vântul?

Ce lași când pleci de-aici curând, un câmp cu snopuri multe,
Sau numai trestie ai smuls și n-ai privit înainte?
Căci ce-ai zidit, s-a dus cândva, pe maluri de nisip
Și sus spre Domnul minunat, nicicând nu ai privit.

E vremea să privești spre cer, să lucri cu putere,
Să lași în urma ta valori, ce urcă sus spre stele,
E harul tău să mai apuci, să lucri în viață,
Să lași în urma ta parfum, ce-aduce o speranță.

E vremea să te prinzi de plug, să nu te uiți în urmă,
Să lucri cât mai este timp, s-aduci și hrană multă
Să urci pe zid și să zidești comori de nestemate,
Și să rămână în urma ta, doar faptele curate.

Și -n viața ta cât a rămas, minute, clipe scurte,
S-aduci mulțimile de oi, să urce sus pe munte,
Căci sus în cer El îți va da, un nume sfânt pe frunte,
Să răsplătească ce-ai lucrat, a tale fapte multe.