Te-am întâlnit...
Autor: Maria Luca  |  Album: Clocot de cuvinte  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de maria23luca in 18/07/2018


Te-am întâlnit cândva, la o răscruce
Când șchiopătam pe drumul de dureri
Când cerul îmi părea așa departe
Și nu găseam în lume mângâieri...
Mi-ai apărut în viață ca o șoaptă
Venită dinspre tot și de niciunde
Și am simțit o pace nefirească
În inimă cum tainic îmi pătrunde...
M-ai întrebat cu voce de izvoare
De ce sunt tristă și de ce mai plâng?
Eu ți-am răspuns cu ochi înlăcrimați
Că vin necazuri Doamne și mă frâng...
Când mi-ai zâmbit cu-o rază luminoasă
Și am simțit pe frunte-al Tău sărut
Am înțeles că Tu ești Chintesența
Întregii bucurii ce-am cunoscut...
Te-am întâlnit cândva, la o răscruce
Și viața mi-ai schimbat-o în frumos
Am învățat iubirea și iertarea
Și-acum Te laud Rege Glorios! ! !

Vulcan-18-07-2018
Mary


Slavă Celui ce ne-a adus Lumina! Mulţumiri sora de binevenitele cuvinte de laudă.
Adăugat în 20/07/2018 de floridinmaracineni
Statistici
  • Vizualizări: 1184
  • Export PDF: 1
  • Comentarii: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni