Demult Isuse Tu-ai trecut
pe-aicea doar odată
şi zeci de veacuri n-au putut
să şteargă Chipul Tău Plăcut
din ochii care Ţi-au văzut
Făptura Minunată.

Ce har putut-ai oare-avea
în vorbă şi-n privire?
Că veacuri au trecut aşa
şi nu Te-au mai putut uita,
că le-a robit iubirea Ta
întreaga lor simţire.

Prin ce putere le-ai răpit
întreaga lor fiinţă,
că au răbdat, au pătimit
au ars, dar nu Te-au părăsit...
Au fost ucişi, dar au murit
crezând în biruinţă.

Că ne-ncetat de când Te-ai dus
Ţi-aşteaptă Revenirea,
că-n focul tot mai 'nalt Isus
din Răsărit până-n Apus,
Te cheamă azi cu dor nespus
adânc trăind iubirea.

Că şi-azi de mii de ani privesc
cu-acelaşi dor pe cale
iar aşteptările ce cresc,
mai mult iubirea le-o măresc
mai mult, mereu mai mult doresc
ivirea Feţei Tale.

... O, de-ai veni cât mai curând,
Te cheamă-ntreaga Fire!
Te cheamă-altarul sângerând
şi Timpul tot mai greu urcând,
şi-n taină tot mai 'nalt arzând
nestinsa Ta iubire.