De ce-ţi iei inima din locul în care-ai tresărit întâi,
Spre unde crezi c-o să mai poată să te oprească să rămâi?

Spre unde-o duci, pe ce-ai s-o rezemi, să-şi afle-o clipă de popas,
Când larg pustiul se desface mai gol cu fiecare pas?

Eroic 'năbuşe-ţi durerea, și-ascunde-ţi ranele răbdând
Sărută mâinile mustrării, sub biciul dragostei tăcând.

Din calea păcii să înlături dărâmăturile grăbit,
Nimic să nu-ţi întoarcă ochii şi paşii de la ce-ai iubit.

Chiar dac-o vei stropi cu lacrimi fierbinţi şi ani îndelungaţi
Din calea dragostei vreodată, nici pedepsit să nu te-abaţi.

Căci nu mai afli-n lumea-ntreagă mai cald şi dulce căpătâi
Ca locul fericit în care, ai tresărit şi plâns întâi.